Evenimente

Accident la Găneasa. Una dintre mașini a intrat într-un copac

Accidentul s-a produs pe fondul unei depășiri neregulamentare, spun polițiștii rutieri care au intervenit la fața locului în urma unui apel la 112.

„Polițiștii Serviciului Rutier Olt s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că în eveniment au fost implicate două autovehicule, unul dintre acestea părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un copac. Persoanele implicate au refuzat transportul la spital. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale”, a spus Alexandra Dicu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar șoferul care a efectuat neregulamentar depășirea a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice. Sursă foto: Info Trafic Slatina – Grup Facebook

{module G+articles}