EvenimenteNațional

Accident neobișnuit pe A1: mașină căzută de pe platformă, prinsă între glisiere

Un eveniment rutier mai puțin întâlnit s-a produs pe autostrada A1, pe sensul către București, când un autoturism aflat pe o autoplatformă s-a desprins în timpul deplasării și a ajuns între glisierele care separă cele două sensuri de circulație.

Incidentul a fost raportat luni dimineață, 16 februarie, la kilometrul 79-80, în județul Argeș. La fața locului au ajuns imediat echipaje de intervenție, după apelul primit la serviciile de urgență.

Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, pompierii de la Detașamentul Bradu au intervenit rapid pentru a securiza zona și a preveni alte riscuri în trafic.

„Pompierii de la Detașamentul Bradu intervin pe Autostrada A1, km 79-80, sensul către București, pentru asigurarea măsurilor specifice din competență, în cazul unui autoturism căzut de pe o autoplatformă aflată în mers. Vehiculul se află între glisierele care separă sensurile de mers. Nu au fost înregistrate victime”, a transmis ISU Argeș.

Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili modul în care mașina s-a desprins de pe platformă și dacă au existat nereguli în modul de asigurare a încărcăturii. FOTO: ISU Argeș

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.