ActualitateEvenimente

Accident pe DN 6, la Cârcea: șofer din Balș, rănit

Un accident rutier s-a produs vineri după-amiază, 6 februarie 2026, pe Drumul Național 6, în afara localității Cârcea, județul Dolj. În eveniment au fost implicate trei autovehicule, iar un bărbat de 43 de ani, din orașul Balș, județul Olt, a fost rănit și transportat la spital pentru investigații medicale.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, accidentul a avut loc în jurul orei 17:15. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din municipiul București, care se deplasa pe DN 6 din direcția Filiași către Craiova, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism aflat în fața sa.

Autoturismul lovit, condus de bărbatul de 43 de ani din Balș, care se afla în regim de taxi, a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în impact cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 58 de ani, din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea.

În urma impactului, șoferul din Balș a suferit leziuni și a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital conștient și cooperant. Ceilalți doi conducători auto nu au necesitat îngrijiri medicale la fața locului.

Toți cei trei șoferi implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Dolj au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.