Actualitate

Acţiune de prevenire a răspândirii COVID-19 în municipiul Caracal

Acțiunea desfășurată în Caracal, pe linia limitării răspândirii infecției COVID-19, a fost coordonată de prefectul de Olt Florin Homorean și conducerea IPJ Olt.

„Peste 50 de polițiști rutieri, de ordine publică, investigații criminale și investigare a criminalității economice, împreună cu jandarmi olteni au fost prezenți în zonele aglomerate, piețe, în zonele adiacente unităților de învățământ și unităților medicale, unde au discutat cu cetățenii asupra necesității purtării măștilor de protecție, pentru sănătate proprie și a celor din jur”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ.

În cadrul activităților desfășurate în localitatea olteană în care purtarea măștii este obligatorie, voluntarii Crucii Roșii Olt au distribuit peste 400 de măști de protecție celor întâlniți în Caracal.

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.