Acţiuni ale poliției pentru combaterea răspândirii COVID-19 în zonele aglomerate
Poliţişti, jandarmi, pompieri și reprezentați ai Direcției Sanitar Veterinare și Direcției de Sănătate Publică, sub autoritatea Prefecturii Olt, au continuat să desfășoare activități de verificare pentru a preveni și combate răspândirea virusului COVID-19.
Acțiunea s-a desfășurat în zone aglomerate, piețe, târguri, terase, zone de agrement, precum și mijloace de transport în comun. Pentru neregulile constatate, în doar 24 de ore s-au dat peste 30 de amenzi în cuantum de aproximativ 34.000 de lei.
{module G+articles (2)}
În cadrul acțiunilor desfășurate sâmbătă au fost verificate aproape 140 de societăți comerciale din județ. Au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, un operator economic a fost sancționat pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor iar opt amenzi au fost date pentru fapte de natură economică în contextul pandemiei de Coronavirus, valoarea totală a acestora fiind de 33.500 de lei.
Acțiunile în zonele aglomerate din Olt vor continua și în perioada următoare, în vederea conștientizării privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19.
{module G+articles}

