AEP sesizează Parchetul în cazul finanțării campaniei lui Nicușor Dan
Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu posibile nereguli privind finanțarea campaniei electorale a președintelui României, Nicușor Dan.
Decizia vine după apariția unor suspiciuni privind posibila săvârșire a unor fapte de natură penală, potrivit unui document semnat de președintele AEP, Adrian Țuțuianu.
În document se arată că sesizarea a fost transmisă Parchetului General după verificări efectuate de echipa de control a instituției.
Control asupra finanțării campaniei electorale din 2025
Verificările au vizat modul în care a fost finanțată campania electorală pentru alegerea președintelui României din anul 2025.
Potrivit AEP, echipa de control a analizat toate documentele privind veniturile încasate și cheltuielile efectuate de candidatul independent Nicușor Dan în timpul campaniei.
În urma verificărilor, inspectorii au identificat mai multe plăți asociate unor cheltuieli electorale pentru care, potrivit documentelor analizate, nu ar exista dovezi suficiente privind realitatea sau exactitatea serviciilor prestate.
Cheltuieli electorale invalidate de peste 870.000 lei
Conform concluziilor controlului realizat de Autoritatea Electorală Permanentă, au fost solicitate spre rambursare cercetări sociologice realizate în afara perioadei oficiale de campanie electorală.
De asemenea, au fost difuzate materiale de propagandă electorală produse de firme care, potrivit documentelor depuse la AEP, nu se aflau în relații contractuale directe cu candidatul independent.
Valoarea totală a acestor cheltuieli este de 870.384,10 lei.
În urma constatărilor, AEP a decis invalidarea acestei sume și a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a analiza dacă există fapte de natură penală.
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

