Alarmă cu bombă în Arad: intervenție SRI și anchetă poliție
Marți dimineață, un apel la 112 a anunțat o posibilă amenințare cu bombă pe o stradă din municipiul Arad, iar autoritățile au mobilizat rapid echipaje specializate.
Potrivit polițiștilor, la data de 7 octombrie 2025, în jurul orei 9:30, un apel prin 112 semnala prezența unui dispozitiv explozibil. La fața locului, echipajele de ordine publică au identificat inițial un telefon mobil și ulterior un bărbat.
Acesta, în vârstă de 38 de ani, din Arad, era cunoscut cu afecțiuni psihice. A fost solicitat și un echipaj medical pentru evaluare, iar bărbatul a fost preluat pentru investigații.
În urma controlului corporal, au fost găsite mai multe obiecte și bunuri electronice. Pentru analizarea lor, au fost chemați specialiști ai Serviciului Român de Informații.
Polițiștii au constituit o echipă de cercetare complexă, sub coordonarea Serviciului de Investigații Criminale, pentru clarificarea situației și luarea măsurilor legale care se impun. Fotografie cu caracter ilustrativ