Alte zeci de amenzi aplicate persoanelor care au ieșit în stradă la Slatina
Protestatarii au mărșăluit din nou pe străzile Slatinei, pornind din fața Prefecturii Olt, și au strigat în cor „Jos masca” și „Ieșiți din casă, dacă vă pasă!”.
Un număr de 28 de protestatari au fost sancționați cu peste 10.000 de lei, pentru mai multe abateri. „Poliţiştii din Slatina, împreună cu jandarmii olteni, au acţionat şi în seara de 31 martie la manifestaţia spontană desfăşurată pe raza municipiului, cu scopul respectării ordinii și liniștii publice, al prevenirii producerii de pagube, dar și al protejării participanților, nefiind înregistrate evenimente negative în desfăşurarea acestora. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 27 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55 din 2020, în valoare de 10.000 de lei, toate pentru deplasarea în intervalul orar 22:00 – 05:00, dar și o sancţiune contravenţională pentru încălcări ale Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, în valoare de 300 de lei”, a declarat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Jandarmii olteni au dat șase amenzi în valoare de 8.500 de lei, una dintre ele fiind la Legea 61/1991, aplicată unui participant care a urinat în spațiul public lângă ceilalți manifestanți – 500 de lei, și alte cinci pentru nerespectarea Legii 55 din anul 2020 – 8.000 de lei.
{module G+articles}
În cursul zilei de miercuri, peste 200 de forţe de ordine au controlat 84 de societăți comerciale şi 25 mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 1.800 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 119 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, în cuantum de 39.750 de lei, dintre care 77 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în valoare de 17.250 de lei, și 42, printre care și cele 27 date manifestanților din Slatina, pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, în valoare de 22.500 de lei.
{module G+articles}

