Actualitate

Amendată pentru că și-a înjurat nora pe Facebook

Nora a depus plângere la poliție, rezultatul fiind o sancţiune de 500 de lei dată de Poliţie femeii din Slatina. Aceasta a contestat decizia, iar Judecătoria Slatina a anulat amenda contravenţională.

Slătineancă s-a opus căsătoriei fiului ei cu cea pe care a insultat-o. Datorită acestui aspăect cei doi n-au invitat-o la nuntă. Astfel că, femeia a postat în mediul online, de pe contul său de Facebook, expresii jignitoare şi vulgare la adresa norei. Cazul a intrat în atenţia Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt.

„Cu ocazia citării în vederea audierii, aceasta a refuzat să prezinte actul de identitate şi să se prezinte la Postul de Poliţie, fiind agresivă verbal cu poliţistul care a citat-o în vederea audierii”, se arată în poziţia IPJ Olt, din considerentele deciziei Judecătoriei Slatina nr. 5077/2019.

Femeia a contestat în instanță decizia de a-i da amenda de 500 de lei și a avut câștig de cauză, iar Judecătoria Slatina a făcut, printre altele, o analiză a actului constatator în baza căruia femeia a fost amendată şi a concluzionat că: „fiind evidentă starea de iritare a petentei din acest punct de vedere, respectiv că aceasta nu a participat la nunta fiului său pe fondul chestiunii litigioase dintre aceştia, în speţă petenta nu a fost de acord cu persoana cu care fiul acesteia a dorit să-şi întemeieze o familie, apreciindu-se că fapta antisocială comisă nu este de o intensitate ridicată şi nu se impune sancţionarea pecuniară a petentei, acesta înţelegând consecinţele faptei sale”.

În ceea ce priveşte refuzul prezentării actului de identitate şi refuzul de a se prezenta la Postul de Poliţie şi agresivitatea verbală faţă de poliţistul care a citat-o în vederea audierii, instanţa a constatat că acestea poate prezenta o marjă de gravitate în contextul în care este vorba despre un organ al statului însărcinat.

„Petenta a demonstrat un comportament inadecvat, pe care instanţa nu-l poate aprecia decât în consonanţă cu prima faptă, respectiv aceasta era pe fondul turbulenţei emoţionale legate de neparticiparea la nunta fiului acesteia, dar consideră că nu se impune sancţionarea petentei pentru acest motiv, fiind vorba despre o faptă de mică intensitate pentru care petenta poate beneficia de clemenţă din partea instanţei, cu condiţia să nu aibă caracter de repetabilitate”, se mai arată în considerentele deciziei citate.

În decembrie 2019, Judecătoria Slatina a anulat amenda contravenţională în cuantum de 500 lei, cu sancţiunea avertismentului. Decizia nu este însă definitivă. (playtech.ro)

{module G+articles}