ActualitateEconomie

Amenzi de mediu de peste 300.000 lei în Olt

Garda de Mediu Olt a tras linie la finalul lunii trecute, prezentând bilanțul activității de control desfășurată în județ. Rezultatele au scos la iveală zeci de nereguli în domeniul protecției mediului, iar comisarii de mediu au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 319.000 de lei, potrivit unui comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook a instituției.

Peste 80 de inspecții, majoritatea neplanificate

Pe parcursul lunii trecute, echipele de comisari au desfășurat 82 de inspecții, dintre care 73 neplanificate și doar nouă programate. În cadrul inspecțiilor neanunțate, 24 de controale au vizat respectarea condițiilor din actele de reglementare, 16 au fost declanșate ca urmare a unor sesizări din partea cetățenilor, 5 au fost dispuse direct de Comisariatul General, iar 28 de acțiuni au fost realizate împreună cu alte instituții, în baza protocoalelor de colaborare.

„În această perioadă nu au fost înregistrate incidente sau accidente de mediu”, subliniază Garda de Mediu Olt.

Nereguli grave: de la lipsa autorizației până la poluare ilegală

Cele mai frecvente deficiențe identificate în urma acestor controale au inclus:

  • Lipsa autorizației de mediu;

  • Nerespectarea prevederilor autorizației în vigoare;

  • Gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor rezultate din activități economice;

  • Abandonarea ilegală de deșeuri menajere sau reciclabile;

  • Neluarea măsurilor necesare pentru reducerea emisiilor poluante;

  • Încălcarea normelor privind calitatea aerului și a apelor;

  • Îngroparea neautorizată a deșeurilor.

În urma acestor constatări, au fost aplicate 10 amenzi care însumează 319.000 lei. Totodată, în cazul unui agent economic, Garda de Mediu a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului Olt emiterea unei notificări prealabile în vederea suspendării autorizației de mediu.

Pentru toate abaterile, au fost impuse măsuri clare cu termene de conformare bine stabilite.

Educație ecologică pentru elevi, alături de profesori și comisari

În paralel cu acțiunile de control, comisarii Gărzii de Mediu Olt au fost implicați și în activități educaționale, răspunzând solicitărilor venite din partea personalului didactic din Slatina și Iancu Jianu.

Elevii din mai multe școli au participat la întâlniri tematice despre importanța colectării selective a deșeurilor și conservarea mediului, în cadrul Strategiei naționale privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023–2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 59/2023.

Aceste inițiative urmăresc formarea unei generații mai responsabile față de natură și dezvoltarea unui comportament ecologic durabil încă din primii ani de educație.