Amenzi mult mai drastice pentru cei care nu respectă condițiile de izolare
Potrivit unui comunicat al GCS, în Monitorul Oficial al României a fost publicată, marţi, ordonanţa de urgenţă prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării de asediu şi regimului stării de urgenţă.
Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut şi au următoarele valori: minim 2.000 lei şi maxim 20.000 lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cât erau până acum.
Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de mii de lei.
Aceste sancţiuni vor putea fi aplicate începând de joi, 2 aprilie.
În plus, au fost introduse şi sancţiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:
* confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie;
* interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
* suspendarea temporară a activităţii;
* desfiinţarea unor lucrări;
* refacerea unor amenajări.
Măsurile complementare de sancţiune vor fi aplicate în funcţie de natura şi gravitatea faptei.
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

