Economie

Anghel (ANPC), despre cazul Raiffeisen: Am acţionat pentru apărarea drepturilor consumatorilor şi prevenirea unei eventuale prescripţii

El a precizat că acesta a fost şi motivul noului ordin emis de preşedintele ANPC.

„Considerăm că o hotărâre definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are putere de lege şi trebuie respectată. De la pronunţarea acesteia a trecut, însă, mai mult de un an şi jumătate, timp în care consumatorii care au fost afectaţi aveau tot dreptul să le fie deja reparat prejudiciul. Faptul că acest lucru nu s-a întâmplat încă ne-a condus la încheierea procesului verbal de constatare a contravenţiei şi la emiterea Ordinului”, a afirmat Paul Anghel.

Directorul general al ANPC a menţionat că instituţia a dorit astfel să preîntâmpine o eventuală prescriere a faptei.

„Nu vroiam să ajungem în apropierea momentului când ar fi putut interveni prescripţia şi atunci am considerat normal să acţionăm pentru apărarea drepturilor consumatorilor, pentru că este de datoria noastră să preîntâmpinăm apariţia unei situaţii profund dezavantajoase pentru aceştia. Acţionăm de fiecare dată pentru aplicarea legii, în conformitate cu atribuţiile ANPC”, a adăugat Paul Anghel. Foto: Facebook/paulanghel

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat Raiffeisen Bank cu 100.000 de lei.

 

📲 Nu rata cele mai importante știri din Slatina!
Urmărește SlatinaTa și fii mereu la curent cu cele mai noi știri și videoclipuri.