Sănătate

Anosmia, un prim simptom observat la mulţi dintre bolnavii asimptomatici infectați cu COVID-19

COVID-19 poate debuta cu dificultăți respiratorii, tuse seacă și febră. Totuși, specialiștii spun că aceste simptome ar putea să apară mai târziu la o treime dintre persoanele infectate. Până la debutul acestora însă, medicii au la îndemână un prim indiciu, și anume anosmia. Adică pierderea mirosului și a gustului.

Un reprezentant al Societății de Rinologie din Marea Britanie a vorbit despre acest subiect în presa din această țară.

„În Coreea de Sud, unde testarea este mult mai mare, 30% dintre pacienţii depistaţi pozitiv au avut anosmia drept prim simptom. Vorbim despre cazurile uşoare şi despre asimptomatici. În Iran s-au identificat cazuri izolate, la fel şi în SUA, Franţa ori Italia”, a spus acesta.

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.