Antiviralul Remdesivir a ajuns și în România
Remdesivir va fi folosit pentru 10 pacienți internați în spitalul timișorean.
Vineri, preşedintele Agenţiei Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Roxana Stroe, a declarat, pentru Mediafax, că 30 de doze de Remdesivir vor ajunge la pacienţi de la Bucureşti, Iaşi şi Timişoara.
Remdesivir, medicament care a eșuat ca tratament pentru Ebola, este folosit împotriva COVID-19 pentru că este făcut să dezactiveze mecanismul prin care anumite virusuri produc copii ale lor și distrug sistemul imunitar al gazdei.
{module profitshare}
Un oficial american de rang înalt a declarat că medicamentul antiviral Remdesivir, momentan în teste și produs de compania Gilead Sciences, cel mai probabil va deveni standardul în tratarea COVID-19. Primele rezultate au arătat, miercuri, în urma unui studiu clinic important, că anumiți pacienți s-au recuperat mai repede de la boala cauzată de coronavirus, potrivit Reuters.
Rezultatele preliminare ale unui studiu făcut de guvernul SUA arată că pacienții cărora li s-a administrat Remdesivir s-au vindecat cu 31% mai repede decât cei care au primit un placebo. Aceste rezultate au fost lăudate de doctorul Anthony Fauci, expertul de vârf al SUA în bolile infecțioase, ca fiind “foarte semnificative”.
Unii cercetători americani sunt precauți și spun că este nevoie de mai multe informații în privința eficacității, deoarece trebuie comparate rezultatele cu alte studii care au avut concluzii mixte.
{module G+articles}