Social

ANUNȚ INCREDIBIL: fetiță de 2 ani, scoasă la vânzare

anunt vanzare fetita 1Prețul propus de cei care au publicat anunțul era de 2.459 de lei și, cel mai probabil, era negociabil. În anunț se mai specifică faptul că fetița este scoasă la vânzare în Satu Mare, însă, dacă existau doritori și din alte zone ale țării, ”proprietarii” erau dispuși să o trimită prin curier.

Cei care au postat anunțul aveau și un motiv. Aceștia au menționat că nu pot avea grijă de ea.

Cazul a atras atenția reprezentanților inspectoratului județean de Poliție, Satu Mare, iar oamenii legii s-au autosesizat. Însă, când aceștia au discutat cu familia fetei, părinții au susținut că nu ei au redactat anunțul, pe motiv că sunt analfabeți. Mai mult decât atât, aceștia au declarat că nu știau de existența anunțului.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că totul a fost, de fapt, o glumă a unor copii mai mari, care au cunoștințe informatice și care au fost lăsați nesupravegheați. Aceștia au creat postarea de pe un telefon mobil inteligent. În urma celor întâmplate, anunțul a fost șters.

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.