Evenimente

Au alimentat din benzinărie, fără să plătească

Cei doi au alimentat, fără să plătească, de la două benzinării din Corabia și au circulat cu plăcuțe de înmatriculare care aparțineau altor mașini.

„Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 20-23 octombrie a.c., doi tineri, de 18 și 21 de ani, ambii din județul Teleorman, ar fi alimentat carburant, în valoare de 800 de lei, de la două stații peco din orașul Corabia, pe care nu l-ar fi plătit. Totodată, aceștia ar fi folosit două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare, aparținând altor autoturisme, existând suspiciunea că au fost sustrase.

 {module G+articles (2)}

Tânărul de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de furt calificat și două infracțiuni de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, potrivit Poliției Olt.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

La activități au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Teleorman.

 {module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.