Autorităţile de la Chişinău închid spaţiul aerian al Republicii Moldova
Ţinând cont de situaţia din regiune, Consiliul Suprem de Securitate (CSS) a recomandat închiderea spaţiului aerian al Republicii Moldova, a declarat el.
Autoritatea Aeronautică Civilă a pus în aplicare recomandarea de închidere a spaţiului aerian începând cu ora 2:00. Cursele vor fi reorientate spre alte aeroporturi.
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat joi în urma reuniunii CSS că guvernul urmează să solicite parlamentului declararea stării de urgenţă pe întreg teritoriul Republicii Moldova după atacul armat al Rusiei împotriva Ucrainei.
Totodată, Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) a instituit „cod galben” de alertă teroristă.
{module G+articles (2)}
În contextul deteriorării grave a situaţiei de securitate din Ucraina din această noapte, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene solicită cetăţenilor Republicii Moldova să nu se deplaseze în ţara vecină, iar celor care se află temporar în Ucraina să părăsească imediat teritoriul acestui stat, relatează Radio Chişinău.
Totodată, MAEIE a dispus în regim de urgenţă evacuarea membrilor familiilor şi a personalului neesenţial de la ambasada Republicii Moldova din Kiev şi de consulatul din Odesa. Echipa consulară este operaţională şi acordă asistenţă consulară cetăţenilor moldoveni aflaţi pe teritoriul Ucrainei.
MAEIE recomandă verificarea cu regularitate a alertelor de călătorie emise de către minister, inclusiv pe canalul Telegram, sau contactarea Ambasadei Republicii Moldova la Kiev, a Consulatului Republicii Moldova la Odesa sau a Centrului de apel al MAEIE. AGERPRES
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

