EconomieNaționalRecomandate

Autostrada A8: Lucrările încep, în ciuda conflictului cu UMB

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis ordinul de începere pentru proiectarea tronsonului Ditrău–Grințieș de pe Autostrada A8, o secțiune de 38 de kilometri cu un grad ridicat de complexitate tehnică. Decizia vine în contextul unor tensiuni între autorități și asocierea de constructori condusă de grupul UMB, care solicitase recent rezilierea contractului în valoare de 1,2 miliarde de euro.

Data oficială de începere a lucrărilor este 30 iunie, moment de la care vor începe să curgă cele 54 de luni prevăzute în contract, dintre care 14 luni sunt dedicate proiectării și 40 de luni construcției. Emiterea ordinului de către CNIR impune în mod formal continuarea contractului semnat în martie, chiar și în condițiile în care constructorul a încercat să iasă din înțelegere.

Gabriel Budescu, directorul general al CNIR, a subliniat dificultatea acestei secțiuni:
„Este cel mai lung și mai complex lot al Autostrăzii Unirii, o provocare majoră pentru orice constructor. Ne bazăm pe profesionalismul asocierii câștigătoare pentru a duce la bun sfârșit această lucrare”, a declarat oficialul.


Un contract tensionat între CNIR și UMB

Asocierea SA&PE Construct – Tehnostrade – Spedition UMB – Euro Asfalt, formată din companii din România și Bosnia-Herțegovina, a fost singura care a depus ofertă pentru acest lot. Deși a fost desemnată câștigătoare, gruparea condusă de UMB a transmis, la doar câteva săptămâni după semnarea contractului, dorința de reziliere. Totodată, UMB a cerut și retragerea din procedura de atribuire a unui alt lot, Sărățeni–Joseni, unde fusese deja declarat câștigător.

Printre nemulțumirile exprimate de constructor s-a numărat refuzul CNIR de a accepta o garanție de bună execuție mai mică decât cea stipulată în documentație. UMB propusese un procent de 0,5%, în loc de 1,5%. Solicitarea a fost respinsă după consultarea Direcției de proiecte europene din cadrul Ministerului Transporturilor.

În cele din urmă, UMB a plătit întreaga sumă corespunzătoare garanției de 1,5%, confirmând astfel oficial intenția de a respecta termenii contractuali.


Detalii tehnice: 57% din traseu, poduri și tuneluri

Tronsonul Ditrău–Grințieș, cel mai lung lot al A8, traversează județele Harghita și Neamț și este considerat unul dintre cele mai dificile proiecte de infrastructură rutieră din România. Traseul include:

  • 19 tuneluri

  • 63 de poduri și viaducte
    Lungimea totală a acestor lucrări de artă însumează 21 km, adică 57% din totalul tronsonului.

De asemenea, sunt prevăzute noduri rutiere importante la Ditrău și la capătul estic al lotului, unde va fi asigurată o descărcare provizorie către Grințieș, până la finalizarea completă a lotului vecin, 2B Grințieș–Pipirig.


Autostrada Unirii A8: stadiul general al proiectului

Autostrada A8 este împărțită în 11 tronsoane, dintre care doar două sunt în prezent în execuție. Porțiunea montană Sărățeni–Pipirig, cu o lungime totală de 116 km, este împărțită în patru loturi:

  • Lotul 1C: Sărățeni–Joseni (32,4 km) – contract atribuit UMB

  • Lotul 1D: Joseni–Ditrău (14,4 km) – în procedură de atribuire

  • Lotul 2A: Ditrău–Grințieș (37,9 km) – contract în derulare

  • Lotul 2B: Grințieș–Pipirig (31,5 km) – urmează contractarea

Pentru toate cele patru tronsoane montane, sunt planificate 38 de tuneluri și 183 de poduri și viaducte.


Proiecții de finalizare pentru Autostrada A8

Dacă termenele vor fi respectate, proiectarea pentru tronsonul Ditrău–Grințieș s-ar încheia până în toamna anului 2026, iar lucrările ar trebui finalizate spre sfârșitul anului 2029 sau începutul lui 2030.

În paralel, alte tronsoane importante ale A8 avansează:

  • Târgu Mureș–Miercurea Nirajului (24,4 km) – în construcție

  • Leghin–Pipirig (19,3 km) – contract semnat în ianuarie

  • Târgu Neamț–Moțca (30 km) – lucrări începute în 2024

  • Moțca–Târgu Frumos (27 km) – în licitație din ianuarie

  • Târgu Frumos–Lețcani și ocolirea Iașiului până la granița cu Republica Moldova – scoase la licitație în februarie

Secțiunea de la Ungheni, care va include și traversarea Prutului printr-un nou pod internațional, este estimată la 1,8 miliarde de euro și presupune construcția a opt tuneluri și trei noduri rutiere.FOTO:CNIR.ro