Autoturisme sparte în curtea SJU Slatina
Polițiștii olteni au fost sesizați cu privire la furtul comis, când angajatele SJU Slatina au ieșit din tura de noapte, iar acum fac cercetări în vederea identificării făptașului sau făptașilor. Un dosar penal pentru furt calificat a fost întocmit în cauză.
„La data de 5 iunie, în jurul orei 06:20, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un autoturism ce se afla parcat în curtea unei unități spitalicești din municipiul Slatina. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de 4 spre 5 iunie, persoane necunoscute ar fi sustras mai multe bunuri din interiorul a două autoturisme ce se aflau parcate în curtea unei unități spitalicești din municipiul Slatina. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și dispunerea măsurilor legale”, se arată într-un comunicat al IPJ OLt.

