Social

Bacalaureatul și Evaluarea Națională nu se modifică

Se are în vedere ca elevii liceelor vocaționale să aibă posibilitatea, de anul viitor, să își aleagă o disciplină din profil.

Întrebată, joi, într-o conferință de presă, dacă ar trebui făcute schimbări în examenul de Bacalaureat, Monica Anisie, ministru al Educației, a declarat că nu se modifică nimic acum, dar pe viitor își dorește ca elevii din liceele de profil să își poată alege o disciplină din profil, scrie MEDIAFAX.

„La momentul acesta, eu cred că nu ar trebui să vorbim despre examenul de Bacalaureat, pentru că îi speriem pe cei care sunt acum în clasa a XII-a și se gândesc (…). De la anul, tot prin consultare publică, îmi doresc să discutăm despre un examen de Bacalaureat în care ultima probă să dea posibilitatea și elevilor care sunt la liceele tehnice sau la vocațional, să-și aleagă o disciplină de profil. Pentru că, de exemplu, la un liceu tehnologic, fac discipline tehnice pe care nu le valorifică printr-un examen și ei își doresc, adică în cadrul Ministerului Educației au fost nenumărate propuneri în sensul acesta, chiar și de la profesori, deci nu numai din partea elevilor, sesizări, în sensul acesta”, a spus Anisie, care a precizat că încă din 2016, când era secretar de stat, am primit astfel de solicitări.

Nici la Evaluarea Națională nu vor fi modificări anul acesta, potrivit ministrului.

„La clasa a VIII-a, Evaluarea Națională de anul acesta este cea pe care o avem, nu se fac modificări în timpul anului școlar sub nicio formă, iar pentru anul viitor, tot în consultare, și dialogul este deschis, cu părinții, cu asociațiile elevilor, cu Consiliul Elevilor, cu sindicatele. Vom lua o decizie asupra modului în care va trebui să se realizeze Evaluarea Națională de la anul, deci pentru cei care sunt în clasa a VII-a acum, ne gândim ca de la anul, să găsim o modalitate ca aceștia să nu fie afectați de ceea ce e prevăzut în Legea 1”, a explicat Monica Anisie.

Întrebată, în continuare, dacă exista în continuare procentul de 20% aferent mediei claselor V-VIII sau dacă va renunța la el, Anisie a declarat că nu va lua nicio decizie „din pix”.

„Nu putem să renunțăm, adică să vă spun eu că iau această decizie. Dacă decizia va fi luată prin consultare publică, atunci așa s-a decis în acord cu toți partenerii de discuție. Dar nu voi lua, repet, nicio decizie din pix”, a mai spus Anisie. MEDIAFAX

{module G+articles}