Bărbat din comuna Șerbănești, găsit spânzurat în garaj
Nu se știe exact motivul din cauza căruia acesta s-a sinucis, având în vedere că în prima zi de Crăciun acesta fusese la familia sa din Crâmpoia. Duminică nu a mai răspuns la telefon. Fratele său a a făcut descoperirea macabră. Potrivit unor surse locale, cauza ar fi faptul că a fost părăsit de soție și a intrat în depresie.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost chemați să intervină la fața locului prin apelul de urgență 112, undeva în jurul orei 11:40 a zilei de 26 decembrie.
„Polițiștii au fost sesizați, prin apel unic de urgență 112, despre faptul că un bărbat, din comuna Șerbănești, a fost găsit spânzurat la casa acestuia. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Perieți, care, din primele verificări, au constatat că un bărbat de 40 de ani, din localitate, s-ar fi spânzurat la domiciliul său din Șerbănești.
{module G+articles (2)}
Cadavrul a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Medicină Legală Olt și transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al IPJ.
Oamenii legii au întocmit dosar penal în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea stării de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun.
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

