ActualitateEvenimente

Bărbat din Olt, căutat după o anchetă DIICOT în Slatina

Un bărbat de 45 de ani, din județul Olt, este cercetat de procurorii DIICOT și polițiștii de combatere a criminalității organizate, după ce ar fi desfășurat activități ilegale în municipiul Slatina, în primele luni ale anului 2026.

Anchetatorii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii Biroului Teritorial Olt al DIICOT, au documentat activitatea acestuia într-un dosar privind trafic de substanțe interzise, în formă continuată.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Olt, în perioada ianuarie – februarie 2026, bărbatul ar fi procurat și comercializat substanțe interzise pe raza municipiului Slatina, pentru sume cuprinse între 500 și 1.500 de lei.

Anchetatorii spun că suspectul evita întâlnirile aproape de casă

Din datele strânse în timpul anchetei a reieșit că persoana cercetată ar fi încercat să evite monitorizarea activităților sale și nu ar fi stabilit întâlniri în apropierea locuinței.

Conform anchetatorilor, întâlnirile cu diferite persoane ar fi fost organizate în special în parcuri din Slatina, iar deplasările către aceste locații ar fi fost făcute fie cu bicicleta, fie folosind autoturisme în regim taxi.

Totodată, în luna iulie 2025, bărbatul a fost depistat de un echipaj de jandarmi având asupra sa 11 doze de rezină de canabis.

Procurorii au cerut arestarea preventivă în lipsă

Potrivit IPJ Olt, persoana cercetată se sustrage urmăririi penale.

În acest context, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Olt au sesizat joi, 14 mai, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt, cu propunerea de arestare preventivă în lipsă a bărbatului de 45 de ani.

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.