„Bicicliști în siguranţă!”: polițiștii au împărțit veste reflectorizante și… amenzi
„De la începutul anului, până la 19 august 2020, pe drumurile publice din judeţ s-au înregistrat 48 de accidente, produse pe fondul indisciplinei bicicliștilor. În urma acestor accidente, două persoane au decedat, 14 au fost rănite grav și alte 32 de persoane au fost rănite ușor“, a declarat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Polițiștii au discutat cu peste 300 de biciclişti, prezentându-le elemente de legislație rutieră specifice și pericolele la care se expun prin nerespectarea normelor rutiere. Cu ocazia activităţilor desfăşurate, pentru neregulile constatate, polițiștii olteni au aplicat 250 de sancțiuni în valoare de 6545 de lei și 45 de avertismente.
{module G+articles (2)}
,,De asemenea, în baza parteneriatului desfăşurat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt şi SC ALRO SA au fost distribuite veste reflectorizante bicicliştilor, fiindu-le reamintite astfel câteva sfaturi care să-i ferească de accidente, precum: pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să aibă vârsta minimă de 14 ani; să cunoască regulile de circulație și să fie echipați corespunzător, să conducă doar pe pistele destinate circulației bicicletelor, când acestea sunt prevăzute; să nu traverseze carosabilul pe trecerea pentru pietoni pe bicicletă; să poarte veste reflectorizante și actele de identitate asupra lor“, a mai spus Cristian Grigorescu.
{module G+articles}

