Evenimente

Brebeni. Un bărbat s-a răsturnat cu autoturismul pe câmp

Șoferul a avut nevoie de prim ajutor iar ulterior a fost transportat la Spitalul Slatina.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Schitu, județul Olt. În urma evenimentului rutier, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvând al Poliției Olt.

{module G+articles (2)}

Potrivit unor surse, conducătorul auto nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Testat de polițiștii rutieri cu aparatul alcooltest, s-a stabilit că șoferul nu a consumat alcool înainte de a se urca la volanul mașinii.

Oamenii legii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

{module ADSKeep Article}

{module G+articles}