Social

Calendarul pentru concursul de titularizare

Potrivit MEC, în perioada 9 – 16 iulie, candidaţii la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar îşi vor depune dosarele de înscriere la inspectoratele şcolare sau se pot transmite şi electronic.

Proba scrisă din cadrul concursului de titularizare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar va avea loc pe 29 iulie, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare în vigoare, iar primele rezultate vor fi afişate pe 4 august.

Contestaţiile vor putea fi depuse pe 4 şi 5 august, iar în data de 11 august vor fi anunţate rezultatele finale.

{module G+articles (2)}

„În urma promulgării de către preşedintele României, Klaus Iohannis, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ, a fost aprobat prin ordin de ministru şi transmis spre publicare în Monitorul Oficial calendarul mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2020 – 2021”, informează MEC printr-un comunicat transmis AGERPRES.

Calendarul complet al mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar este disponibil pe site-ul MEC – https://www.edu.ro/.

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.