Național

Ce ai voie să faci şi ce restricţii se vor aplica după 15 mai

Ieșire din localitate

  • Putem ieși din localitatea în care locuim pentru activități în aer liber ( Exemplu: ciclism, drumeție, alergare, alpinism, vânătoare sau pescuit), însă nu mai mult de 3 persoane.

  • Circulația în interes profesional, pentru activități agricole și pentru îngrijirea altor persoane ar urma să fie, de asemenea, permisă, potrivit propunerilor.

  • Se menține regula de a nu forma grupuri mai mari de trei persoane.

  • Măștile de protecție vor fi obligatorii. Va trebui să le purtăm în spațiile publice închise, la magazin, în transportul în comun și la locul de muncă.

  • Vor române suspendate zborurile spre și dinspre țările considerate zonă roșie. Aceeași regulă va fi aplicată și transportului rutier de persoane.

  • Persoanele care vin în România din țări în care există transmitere comunitară a COVID-19 ar urma să stea tot în izolare sau în carantină, ca și acum.

Școli și universități

Școlile și universitățile rămân închise până la finalul anului școlar sau universitar.

Pentru elevii din clasele terminale, care au de dat examene, regulile vor fi diferite: vor putea merge să facă pregătire, însă nu mai mult de trei ore pe zi și doar în grupuri de cel mult 10 persoane.

HORECA

Mall-urile, restaurantele și cafenelele rămân închise. La nunți, botezuri și înmormântări vor putea merge cel mult 16 persoane, de două ori mai multe decât acum, în timpul stării de urgență.

Îngrijire personală

  • Se va putea merge la dentist. Cei care au febră, simptome de răceală, strănută sau tușesc nu vor avea, însă voie. Iar suspecții de coronavirus ar putea avea cabinete stomatologice dedicate.

  • Se deschid saloanele și frizeriile.

Bisericile vor fi redeschise. Dar slujbele vor fi oficiale doar afară iar oamenii trebuie să păstreze distanța între ei.

Află în amănunt care sunt propunerile pentru intrarea în stare de alertă.

{module G+articles}