Economie

Ce loturi de pe Autostrada Moldovei și drumul expres Craiova-Pitești vor fi date în circulație

Sorin Grindeanu a precizat că lucrările pe autostrada Moldovei vor continua, iar până la sfârșitul anului 2024 vor fi finalizate mai multe tronsoane importante.

„Până la sfârșitul anului, noi vom avea următoarea situație, apropo de ce se mai dă în circulație. Se vor termina loturile de pe autostrada Moldovei, inclusiv săptămâna viitoare două loturi vor fi date în circulație și în decembrie vor mai fi date trei loturi în circulație”, a declarat ministrul. Aceste progrese sunt așteptate cu nerăbdare, având în vedere importanța autostrăzii în conectarea regiunilor din estul țării cu restul rețelei naționale de autostrăzi.

Până la primul tur al alegerilor prezidențiale, șoferii vor primi undă verde să circule pe încă 20 de kilometri din drumul expres Craiova Pitești, între Colonești și Albota, unde se lucrează de zor la instalarea parapetului metalic și se fac ultimele finisaje. De acolo și până la Pitești mai sunt 12 kilometri la care mai e însă de lucru. Șefii din Transporturi spun că drumarul va trage tare să termine și bucata respectivă de drum până pe 31 decembrie, dar depinde și de cum va fi vremea.

„Pe drumul expres de la Craiova la Pitești se vor da în circulație loturile de capăt, cele care lipsesc”, a spus Grindeanu. Acest drum expres va îmbunătăți semnificativ legăturile între sudul și centrul țării, reducând timpii de deplasare și contribuind la dezvoltarea economică a regiunilor traversate.

{youtube}wbklFEqVtH4{/youtube}

{youtube}C0RU1OB0zu4{/youtube}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.