Cernavodă. O fetiţă de aproape 2 ani a fost găsită moartă în casă. Mama a încercat să fugă de polițiști
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, autorităţile au fost alertate prin 112 de o femeie care a spus că nepoata sa, de un an şi 10 luni, ar lipsi de la domiciliul mamei.
„Astăzi (marţi – n.r.), în jurul orei 11,30, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Cernavodă au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că nepoata sa, de un an şi 10 luni, ar lipsi de la domiciliul mamei”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.
poliţiştii au identificat-o pe mama copilului, o femeie de 29 de ani, care a încercat să fugă în momentul în care a fost întrebată despre locul în care se află minora. Femeia a fost imobilizată, fiind condusă la sediul Poliţiei oraşului Cernavodă, pentru audieri, scrie Agerpres.
„În interiorul locuinţei, poliţiştii au identificat trupul neînsufleţit al copilului. Acesta va fi transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului”, se mai menţionează în comunicat.
{module G+articles}

