CEZ România a fost vândut către Macquarie
Termenii acestei tranzacţii nu au fost dezvăluiţi. Finalizarea tranzacţiei depinde de primirea aprobărilor din partea autorităţilor antitrust. Reamintim că de activele CEZ a fost interesat și un consorțiu românesc format din Hidroelectrica, Electrica și SAPE, însă oferta financiară a acestuia a fost sub cea avansată de MIRA.
Fiind active de interes strategic, tranzacția ar putea fi discutată în CSAT.
Portofoliul integrat de infrastructură în domeniul energiei constă în 86.665 de km de reţea de distribuţie a energiei electrice la nivel naţional şi operaţiuni de distribuţie de electricitate şi gaz cu 1,4 milioane de conexiuni rezidenţiale şi industriale în sud-vestul României. De asemenea, CEZ este in România unul dintre principalii dezvoltatori şi operatori de proiecte de energie regenerabilă, cu putere totală instalată de 622 MW în parcurile eoliene preponderent terestre, pe care intenţionează să le dezvolte în continuare, arată MIRA.
„România este una dintre cele mai dinamice economii ale Europei şi infrastructura sa energetică este critică pentru susţinerea creşterii pe termen lung a ţării şi tranziţia la un nivel scăzut de carbon. Suntem încântaţi să anunţăm această investiţie şi ne dorim să susţinem această activitate în domeniul infrastructurii critice, prin investiţii în electricitate mai constantă, eficientă, sigură şi sustenabilă pentru comunităţile pe care le deserveşte”, a declarat Leigh Harrison, Head of MIRA EMEA.
{module G+articles (2)}
Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) este unul dintre principalii manageri de active alternative din lume. MIRA a colaborat timp de 25 de ani cu investitori, guverne și comunități pentru a gestiona, dezvolta și îmbunătăți activele pe care se bazează mai mult de 100 de milioane de oameni în fiecare zi. La 31 martie 2020, MIRA gestiona active în caloare de aproximativ 120 de miliarde de euro, care sunt esențiale pentru dezvoltarea durabilă a economiilor și comunităților, incluzând: 151 de companii de portofoliu, ~ 500 de proprietăți imobiliare și 4,8 milioane de hectare de terenuri agricole.
MIRA face parte din Macquarie Asset Management, brațul de administrare a activelor Grupului Macquarie, un grup financiar diversificat care oferă clienților soluții de administrare și finanțare a activelor, servicii bancare, de consultanță și risc și soluții de capital pentru datorii, capitaluri proprii și mărfuri. Fondat în 1969, grupul Macquarie are peste 15.800 de angajați și este listat la bursa australiană de valori mobiliare.
{module G+articles}

