Comuna unde tradițiile nu au dispărut

Aflată într-o zonă pitorescă, la o distanță de peste 40 de kilometri de Ploiești, comuna Izvoarele, arată că încă mai există locuri unde tradițiile nu au dispărut.

Aici, în Căminul Cultural din satul Homorâciu, în fiecare zi de joi, se adună bătrânele și elevele și se predă arta meșteșugurilor. Cele mai în vârstă le arată celor tinere cum se lucrează un covor la război, astfel încât tradițiile să fie duse mai departe.

Elevele își croiesc drum printer ițe ca să creeze modelul dorit. Fără răbdare nu poți realiza nimic și mai ai nevoie și de un pic de pricepere.

„Am 9 ani și mi se pare interesant. Învăț să fac covoare. Nu mi se pare greu, fac asta de un an”, a declarat o elevă.

Este îndrumată de Lizeta Ionescu care, la rândul ei, a învățat de la mama ei.

„Fac o cuvertură. Am făcut un metru și apoi fac și pe partea cealaltă și unesc pe mijloc, având un război mai mic. La cei mici le place, dar în limita posibilităților timpului. De când eram copil la școală am învățat. Lucra mama mea. Abia așteptam să termin lecțiile să mă uit cum lucrează și intram și dădeam și eu. Mi-era drag să lucrez”, povestește Lizeta Ionescu.

O altă țesătoare de covoare este Maria Iordache. Predă tinerelor din sat arta războiului de patru ani.

“Prind foarte repede dacă avem răbdare să-i învățăm. Că răbdare ne trebuie. Mama țesea, eram șapte copii acasă și sigur că ne țesea pânză, tot, nu cumpăra, că nu se găsea. Se ducea la urzică iarna, primăvara era topită și făcea fire de ea. Și din aia torcea și ne făcea cămăși și altele”, își amintește Maria Iordache.

Trei țesătoare duc tradiția mai departe în Izvoarele.

„Face parte dintr-un vechi proiect al meu, se numește <Punți între generații>. Am început acum 11 ani acest club și de atunci am căutat să aduc tinerii să învețe ceva de la generația aceasta bătrână”, a declarat Ioan Diaconu, directorul Căminului Cultural din Homorâciu.

Maria Călinoiu are 70 de ani. Este una dintre renumitele țesătoare de covoare din lână din Izvoarele și spune că nu poate să stea fără război în casă: „pe vremuri, toatele fetele care se căsătoreau aveau nevoie de un covor de lână”.

„Mă ocup de la vârsta de 11 ani. Părinții m-au dat la o familie care lucra, de la ei, un bărbat și o femeie, am învățat meserie și pe urmă am lucrat eu. După ce m-am căsătorit am avut atelier cu fete și lucrez în continuare. Facem printre picături. Covoare, carpete, am război mare acasă. Chiar am ceva pornit, aici avem unul micuț că dacă vin copiii trebuie să-i înveți pe acestea mai mici. Vara vin din tot județul, aduc copii. Le arăt, mi-e drag să-i învăț. Duc tradiția, dar nu mai vor să învețe. Sunt fete pe stradă, la noi în sat, dar nu vor să învețe. Relaxarea mea e la război. Mă așez, fac o floare, e un refugiu. Pe vremuri era viața altfel. Înainte aveam covoare de lucrat, nici nu puteam să le fac față. Fiecare fată când se căsătorea trebuie să aibă covorul ei, se cununa pe covorul ei. Și nu puteai să faci față. Aveam odată vreo 20 și ceva de covoare de lucrat. Acum, rar care mai vor să facă câte unul. Dar eu tot fac”, spune femeia.

Maria Călinoiu are acasă oi și aparatele necesare astfel încât își face singură lâna folosită la covoare. MEDIAFAX

{module G+articles}