Condițiile în care vor funcționa piețele
Potrivit unui comunicat remis de instituția Guvernului în teritoriu, scopul întâlnirii a fost acela de a identifica măsurile ce pot fi aplicate la nivelul fiecărei pieţe agroalimentare din judeţul Olt în vederea asigurării accesului producătorilor agricoli în aceste spaţii, precum şi asigurarea posibilităţii cetăţenilor de a continua să se aprovizioneze cu produse alimentare de la comercianții locali, în contextul punerii în aplicare, începând cu data de 9 noiembrie, a unor noi măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei COVID-19.
În urma întrevederii avute, au fost luate în considerare următoarele măsuri:
- mutarea meselor alocate producătorilor agricoli în spaţii publice, pe alei sau pe străzile din proximitatea pieţelor, cu restricţionarea accesului auto în zonele respective sau
- organizarea unor pieţe volante, în aer liber, pe alte amplasamente, anunţate în prealabil producătorilor agricoli şi cumpărătorilor, inclusiv prin comunicate oficiale.
{module G+articles (2)}
Având în vedere specificul pieţelor agroalimentare din judeţul nostru, în cadrul întâlnirii de astăzi s-au stabilit următoarele:
- rabatarea pereţilor exteriori sau scoaterea standurilor pe străzile/aleile din vecinătate în cazul pieţelor agroalimentare din municipiile Slatina şi Caracal, respectiv oraşul Drăgăneşti-Olt (unde o parte a pieţei agroalimentare funcţionează în spaţiu închis);
- scoaterea standurilor pe străzile/aleile din vecinătate în cazul pieţei agroalimentare din oraşul Corabia;
- mutarea standurilor din spaţiu închis (sectorul „Lactate”) în zona liberă din cadrul pieţei în cazul pieţelor agroalimentare din oraşele Balş şi Potcoava.
Reprezentanții Prefecturii reamintesc că este necesară respectarea tuturor măsurilor de siguranţă sanitară, precum: purtarea măştii de protecţie atât de către comercianţi, cât şi de cumpărători; purtarea mănuşilor de comercianţi; păstrarea distanţei fizice de minim 1,5 metri; dezinfecţia periodică a spaţiilor şi tarabelor; etc.
În condiţiile aplicării măsurilor discutate în cadrul întâlnirii de duminică de la Prefectura Olt, nicio piaţă agroalimentară din judeţ nu va avea activitatea suspendată.
{module G+articles}