SocialSport

Consumul de alcool, permis pe stadioanele din Liga 1: Ce prevede noua lege și în ce condiții

O modificare legislativă aflată în dezbatere parlamentară ar putea schimba radical regulile privind consumul de alcool în timpul meciurilor de fotbal. Dacă inițiativa va fi adoptată, suporterii vor putea consuma băuturi alcoolice ușoare direct în tribunele stadioanelor din România, inclusiv în Liga 1.

Ce prevede proiectul de lege

Proiectul de act normativ permite vânzarea, distribuirea și consumul de băuturi alcoolice cu o concentrație de maximum 5% în cadrul tuturor evenimentelor sportive organizate pe stadioane. Excepție face USR, singurul partid care nu susține modificarea. În prezent, legislația interzice total orice formă de consum sau distribuție de alcool pe arenele sportive.

Inițiatorii proiectului susțin că măsura este inspirată din legislația altor țări europene, precum Germania, Italia sau Marea Britanie, unde consumul moderat, reglementat, a dus la o atmosferă mai festivă și la creșterea veniturilor cluburilor.

„Este o reglementare echilibrată, care aduce beneficii economice și contribuie la o experiență sportivă mai atractivă. În plus, încurajează comportamentul responsabil al spectatorilor”, au transmis parlamentarii inițiatori.

Unde și cum se va putea consuma alcool

Noua lege prevede că băuturile alcoolice ușoare (precum berea) vor putea fi vândute doar în pahare de plastic sau hârtie, fără capac. De asemenea, în zonele premium sau în loje, unde există spații special amenajate pentru mâncare și băutură, organizatorii vor putea servi și vin, indiferent de concentrația alcoolică.

Totuși, introducerea băuturilor alcoolice din exterior de către suporteri va rămâne interzisă, iar vânzarea va fi posibilă doar prin organizatori, în condiții strict reglementate.

Ce urmează

Proiectul de lege se află în procedură parlamentară și are susținerea majorității partidelor. Dacă va fi adoptat, măsura ar putea intra în vigoare încă din sezonul viitor, oferind cluburilor posibilitatea de a-și diversifica sursele de venit și de a îmbunătăți experiența spectatorilor pe stadion. FOTO:Pixabay.com