ActualitateEvenimente

Controale privind materialul lemnos în județul Olt

În această săptămână, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, au desfășurat acțiuni de control privind respectarea legislației silvice, vizând depozitarea, transportul și comercializarea materialului lemnos.

Verificările au avut loc la două societăți comerciale din localitățile Oboga și Vulpeni, județul Olt, iar în urma acestora au fost constatate mai multe nereguli semnificative.

Nereguli majore descoperite la Oboga

La societatea comercială din Oboga, polițiștii au identificat o diferență de 91,41 metri cubi de material lemnos între stocurile înregistrate în aplicația SUMAL și cele existente fizic în depozit.

De asemenea, s-a constatat că punctul de lucru nu era împrejmuit, fapt ce contravine prevederilor legale în vigoare.

Operatorul economic a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a cantității de 91,41 metri cubi de lemn, estimată la aproximativ 26.000 de lei.

Întrucât diferența dintre stocul scriptic și cel faptic a depășit pragul legal de 20%, polițiștii au întocmit și un dosar penal pentru deținere de material lemnos cu neconcordanțe semnificative față de evidențele din sistemul SUMAL.

Abateri constatate și la Vulpeni

În cadrul aceleiași acțiuni, la o societate din localitatea Vulpeni a fost identificată o diferență de 6,80 metri cubi de material lemnos între stocurile declarate și cele existente în teren.

Operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă de 20.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat valoric, în cuantum de aproximativ 2.000 de lei.

Controalele vor continua în județ

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt au transmis că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în colaborare cu Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic.

Autoritățile reamintesc operatorilor economici obligația respectării stricte a legislației privind evidența și gestionarea materialului lemnos în sistemul SUMAL, pentru evitarea sancțiunilor contravenționale și penale.