Evenimente

Control fulger al polițiștilor rutieri la Caracal

„Acțiunea a vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se cu preponderență pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive, dar și a celor care nu respectă regimul legal de viteză. Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei“, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Polițiștii au reținut trei permise de conducere, opt certificate de înmatriculare, două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare, fiind constatată și o infracțiune la regimul rutier.

„În cadrul activităților, în jurul orei 19:45, polițiștii au oprit pentru control, pe strada Calea București, din municipiul Caracal, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din localitate.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,47 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul municipal Caracal în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii rutieri au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și creșterea gradului de disciplină rutieră”, arată sursa citată. Foto: arhivă