Evenimente

Corăbian bătut și sechestrat în subsolul unui bloc (VIDEO)

Corăbianul, în vârstă de 39 de ani, este acuzat că l-ar fi agresat cu o seară înainte pe cel care a fost găsit duminică dimineața la subsolul blocului din orașul de la malul Dunării.

„În dimineata zilei de duminică, la ora 09:36, polițiștii din cadrul IPJ Olt au fost sesizați telefonic prin apelul de urgență 112, de o femeie, din orașul Corabia, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 37 de ani, a fost agresat de către un individ și se află închis în subsolul unui bloc din localitatea Corabia, de unde nu poate ieși. Polițiștii de la Poliția Corabia au contactat telefonic bărbatul, care nu a putut oferi detalii cu privire la locul în care se află sechestrat, precizând doar că a fost agresat în cursul serii trecute de o persoană, a fost aruncat în subsolul unui bloc și că privește pe o fereastră mică, zărind o parcare auto”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ.

{module G+articles}

Suspectul a fost identificat în jurul orei 10:30, și a fost dus la sediul Poliției Corabia în vederea audierii însă unde refuză să coopereze cu polițiștii.

Au fost dirijate operativ toate patrulele disponibile în zona blocurilor din localitate, folosindu-se sistemele acustice ale autospecialelor, ținându-se legătura și cu partea vătămată, aceasta fiind găsită duminică, în jurul orei 11:00. Bărbatul bătut a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Se pare că cei doi se cunoșteau și că tot ce s-a întâmplat sâmbătă seara ar fi izbucnit în urma unui conflict pe fondul consumului de alcool, aceștia consumând mai multă bere. Victima nu ar fi fost pentru prima oară când ar fi fost agresată de cel care l-a aruncat la subsolul blocului și l-a lăsat acolo, acesta fiind un client mai vechi al oamenilor legii.

Pentru clarificarea tuturor aspectelor și luarea măsurilor legale, activitățile polițiștilor olteni sunt încă în desfășurare, ancheta fiind coordonată de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia.

{youtube}6CljQFPw0T8{/youtube}

{module G+articles}