Coronavirus Olt. 100 de noi cazuri. Din nou pe lista deceselor
De la începutul pandemiei bilanțul total al acestora a ajuns la 3245 cazuri de coronavirus.
Potrivit GCS, distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, în ultimele 24 de ore, o persoană a fost reconfirmată pozitiv la noul Coronavirus.
Județul Olt apare și pe lista deceselor din cauza coronavirus.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat decesul asistentei din Balş și moartea a trei bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 54-72 de ani, care pe lângă coronavirus mai aveau și boli asociate.
Este vorba despre decesul unui bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Giuvărăști, confirmat pozitiv la coronavirus pe 21 octombrie. Decesul a survenit duminică, 25 octombrie, din cauza unui stop cardiorespirator, insuficiență respiratorie protezată mecanic și infecția cu coronavirus. Comobidități: ciroză hepatică decompensată portal și parenchimatos, sindrom hepato renal și encefalopatie hepatică.
Un alt bărbat, în vârstă de 72 de ani, din comuna Rusănești, a încetat din viață luni 26 octombrie. A fost confirmat cu coronavirus pe 1 octombrie. La începutul săptămânii a murit din cauza unui stop cardiorespirator, bronhopneumonie și infecția cu coronavirus. Comorbidități: hipertensiune arterială.
A mai fost raportat și decesul unui bărbat de 65 de ani, din municipiul Slatina, care a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pe 13 octombrie, ziua următoare fiind diagnosticat cu virusul SARS-CoV-2. Slătineanul a murit luni, 26 octombrie, cauza decesului fiind stop cardiorespirator, bronhopneumonie și infecția cu coronavirus. Acesta avea și diabet zaharat tip II.
Județul Olt a înregistrat, de la începutul pandemiei, 102 decese din cauza coronavirus.
{module G+articles (2)}
Cea mai neagră zi de la începutul pandemiei
În ultimele 24 de ore au fost raportate 4.724 de cazuri noi de COVID-19, din 28.876 de teste efectuate. Crește numărul morților, 104 români au murit din cauza infecțiilor cu coronavirus, cel mai mare număr de decese de la începutul pandemiei.
a terapie intensivă sunt internați 824 de pacienți COVID.
Până astăzi, 27 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 217.216 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
155.630 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.724 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.084 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În continuare, în București și în alte 5 județe rata de infectare este de peste 3 la mia de locuitori.
{module G+articles}
Peste 100 de români au murit de COVID-19 în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 6.574 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 26.10.2020 (10:00) – 27.10.2020 (10:00) au fost raportate 104 decese (56 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani.
100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.758. Dintre acestea, 824 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.096.526 de teste. Dintre acestea, 28.876 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.498 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.378 la cerere.
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

