Coronavirus Olt. 32 de noi cazuri și două decese
Rata de infectare la nivelul judeţului a ajuns la 0,81 cazuri la mia de locuitori. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, cinci persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat și două decese în județul Olt din cauza noului coronavirus.
Este vorba despre o femeie, în vârstă de 82 de ani, din mediul urban, care pe 17 decembrie s-a internat la Spitalul Municipal Caracal, cu două zile înainte fiind confirmată cu SARS-CoV-2 în urma unui test RT-PCR efectuat la domiciliu. În a doua zi de Crăciun, aceasta a murit, cauzele decesului fiind stop cardiorespirator, bronhopneumonir și infecție COVID-19. Comorbidități: fibrilație atriala permanentă cu alură ventriculară rapidă, demență Alzheimer și insuficiență renală extrinsecă.
Al doilea deces este al unei femei, în vârstă de 76 de ani, din mediul urban, care în Ajunul Crăciunului s-a internat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, ziua următoare a fost confirmată cu virusul, iar în a doua zi de Crăciun a fost transferată la Spitalul Caracal. În ziua de Sfântul Ștefan, aceasta a murit, cauzele decesului fiind stop cardiac, insuficiență respiratorie acută, bronhopneumonie și infecție COVID-19. Comorbidități: diabet zaharat tip II, insuficiență cardiacă clasa II NYHA, obezitate grad II și insuficiență renală.
{module G+articles (2)}
Rata de pozitivare de 30% în ultimele 24 de ore, în România
Încă 2.620 de persoane au fost infectate în ultimele 24 de ore cu coronavirus în România, ele fiind confirmate după efectuarea a 7.704 teste la nivel național.
De la debutul pandemiei, în România au fost confirmate 618.429 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), în timp ce 543.341 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.620 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
{module G+articles (2)}
Numărul pacienților în secțiile ATI scade ușor
Până astăzi, 15.334 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 104 decese (65 bărbați și 39 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.
Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 decese la categoria de peste 80 de ani.
101 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.957. Dintre acestea, 1.197 sunt internate la ATI.
{module G+articles}

