Coronavirus Olt. Zeci de amenzi aplicate după legitimarea a sute de persoane
Mai bine de 120 de polițiști, jandarmi, militari MApN, polițiști locali precum și trei grupe de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt au desfăşurat, joi, o amplă acţiune, în mai multe oraşe şi municipii din Olt, care a vizat respectarea ordonanţelor militare.
„Peste 120 de polițiști, jandarmi, militari, polițiști locali, precum și trei grupe de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt au acționat preventiv, dar și pentru identificarea și sancționarea persoanelor care încalcă prevederile ordonanțelor militare, normele privind circulația rutieră și pe cele de conviețuire socială”, a declarat Alexandra Dicu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Acțiunile s-au desfășurat în municipiile Slatina și Caracal, orașele Balș, Potcoava și Corabia, precum și în comunele limitrofe.
Au fost legitimate aproximativ 350 de persoane și au fost controlate 140 de autovehicule.
Forțele de ordine au aplicat 48 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe dintre acestea fiind pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020.
Au fost constatate nereguli, cele mai multe oltenilor care au ieșit din casă nejustificat și au fost găsiți pe străzi, fiind date aproape 50 de amenzi. „Pentru neregulile constatate au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe dintre acestea fiind pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Militare 3 din 2020, valoarea totală a acestora fiind de 96.000 de lei”, a adăugat Alexandra Dicu.
Acţiunile au vizat descurajarea faptelor antisociale și a încălcărilor masurilor impuse în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19.
Coronavirus Olt. Încă trei cazuri confirmate. Numărul total a ajuns la 23
{module G+articles}