Sănătate

Coronavirus. România – Peste 3100 de cazuri. Olt – 56 de cazuri şi deces

56 de cazuri noi de coronavirus, în judeţul Olt. Au fost raportate şi șase noi decese

Față de ziua anterioară, sunt 56 infecții noi cu coronairus SARS-CoV-2 înregistrate în județ. De la începutul pandemiei bilanțul total al acestora a ajuns la 2102 cazuri de coronavirus.

Înregistrăm un record al acestora, autoritățile anunțând decesul a șase persoane din cauza virusului. Este vorba despre şase bărbaţi cu vârste cuprinse între 51 şi 82 de ani.

Patru decese din cauza coronavirus au fost înregistrate la Spitalul Județean de Urgență Slatina și două la Spitalul Municipal Caracal.

Potrivit GCS, distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, în ultimele 24 de ore, 18 persoane au fost reconfirmate pozitiv la noul Coronavirus.
{module G+articles (2)}

România a depășit pragul de 3.100 de infectări în 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost 3.130 de cazuri noi de COVID-19, un nou record îngrijorător al infecțiilor cu coronavirus de la începutul pandemiei. De asmenea, alți 44 de români au murit din cauza bolii COVID-19. La terapie intensivă sunt 607 pacienți Covid.

Până astăzi, 8 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 145.700 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

113.112 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.130 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 584 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

{module G+articles (2)}
Până astăzi, 5.247 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 07.10.2020 (10:00) – 08.10.2020 (10:00) au fost raportate 44 de decese (28 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces au fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.491. Dintre acestea, 607 sunt internate la ATI.

{module G+articles}