Cum va arăta esplanada Slatinei după reabilitare VIDEO
Firma care a câştigat licitaţia pentru punerea în execuţie a proiectului a început în dimineaţa zilei de joi îngrădirea zonei care va deveni şantier. În faza imediat următoare vor fi scoase plăcile şi va fi demolată gradena dinspre Parc.
Valoarea proiectului se ridică la aproape cinci milioane lei, fără TVA.
Potrivit noului proiect, ce se ridică la circa 9 milioane de lei, scările de pe care se poate contempla Expo- Parcul vor dispărea, arteziana cea mare va fi relocată, iar zona nu va mai fi delimitată de parc.
„Dragi slătineni, cu bucurie vă anunț că au început lucrările pentru Esplanada orașului nostru. Vă rugăm să ne scuzați pentru disconfortul creat, însă vă promit că în anul 2020 Slatina și cetățenii acesteia vor beneficia de cea mai nouă și frumoasă Esplanadă. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm de toată considerația noastră!”, a scris vineri pe pagina sa de socializare primarul Slatinei, Emil Moț.
Actuala esplanadă a fost realizată în 2007, construcția ei și a expo-parcului costând municipalitatea circa 20 milioane de lei.
{youtube}8Ltck3iYK54{/youtube}
{module G+articles}