Utile

Din această noapte: Perseidele, ploaie de stele pe cerul României

Activitatea curentului de meteori Perseide începe din luna iulie (pe 17) încheindu-se spre sfârşitul lunii august (pe 24), potrivit www.astro-urseanu.ro.

Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopţii până dimineaţa. Din zonele cu cer curat, se pot vedea uneori până la 150 de meteori pe oră. Cei care vor observa fenomenul din oraşe pot vedea 10-20 de meteori pe oră.

Spectacolul, vizibil de pe tot globul, este oferit de Perseide, mici particule ale cometei Swift-Tuttle, care se intersectează în fiecare an cu orbita terestră între mijlocul lunii iulie și cel al lunii august. „Intrând în lumea noastră, Perseidele — mici bucăți de cometă — se lovesc de molecule din atmosferă și acest șoc, extrem de violent, produce lumină”, explică Jeremie Vaubaillon, astronom la Observatorul din Paris. „Fiecare bucată se transformă în stea căzătoare”, adaugă el.
{module G+articles}
„Se spune că aceste mici bucăți se consumă, dar nu ard. Încetul cu încetul, moleculele din aer le smulg pe cele de pe fragmentul ceresc, până când acesta nu mai există. Este capătul călătoriei sale, al vieții sale”, care lasă frumoase urme luminoase pe cer, adaugă omul de știință.
Spectacolul este variat fiindcă Perseidele au mărimi diferite, de la fragmente de stâncă la particule minuscule de praf, și călătoresc arbitrar, singure sau în grup, la distanțe de câțiva zeci de kilometri la câteva sute, și cu viteze diferite.
În acest an, apogeul activității Perseidelor are loc în noaptea 12-13 august. „Este data la care Pământul trece cu adevărat prin centrul norului și pot fi văzute cele mai multe stele căzătoare”, arată Clement Plantureux de la Asociația Franceză de Astronomie. „Se vor putea vedea și o sută pe oră”, adaugă el.

{module G+articles}