Două femei din Olt au murit din cauza gripei. Una era vaccinată
Specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt continuă monitorizarea cazurilor de infecții respiratorii și gripă pentru sezonul rece 2025–2026. În perioada 12–18 ianuarie, în județ au fost înregistrate peste 100 de cazuri de gripă, iar mai mult de jumătate dintre pacienți au fost internați. În aceeași perioadă s-au consemnat primele două decese provocate de gripă.
Două decese în rândul persoanelor cu gripă
DSP Olt a confirmat decesul a două femei din mediul rural, de 100 și 72 de ani, ambele având afecțiuni medicale preexistente. Prima, din zona Drăgănești Olt, era vaccinată antigripal și a fost confirmată cu virus gripal tip A, subtip H3. Aceasta a decedat luni, 19 ianuarie 2026. Cea de-a doua, din zona municipiului Slatina, nu era vaccinată și a fost confirmată cu virus gripal tip A, subtip H1 pdm09. Femeia a murit sâmbătă, 17 ianuarie.
Câte cazuri de gripă au fost înregistrate în ultima săptămână
Potrivit datelor DSP Olt, în perioada 12–18 ianuarie au fost diagnosticate 112 cazuri de gripă în județ. Dintre acestea, 53 de pacienți au fost internați în spitalele din Olt, iar restul au fost izolați la domiciliu, cu tratament prescris de medic.
În aceeași perioadă, au fost raportate 696 de cazuri de infecții respiratorii acute, dintre care 33 au necesitat internare. De asemenea, 299 de persoane au fost diagnosticate cu pneumonie, 55 dintre acestea fiind internate pentru tratament de specialitate.
Cine sunt pacienții confirmați cu gripă
Persoanele confirmate cu gripă au vârste cuprinse între 0 și 100 de ani. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la grupele de vârstă 0–19 ani. Majoritatea pacienților s-au prezentat la Spitalul Județean de Urgență Slatina și Spitalul Municipal Caracal, unde li s-au recoltat probe pentru determinarea virusului gripal. Din totalul testelor efectuate, 53 au fost teste rapide antigenice, toate confirmate pentru virusul gripal tip A.
Situația cumulativă a sezonului 2025–2026
În sezonul rece 2025–2026, în județul Olt, în perioada 1 octombrie 2025 – 18 ianuarie 2026, au fost confirmate 687 de cazuri de gripă. Dintre acestea, patru au fost confirmate prin metoda RT-PCR, două fiind cu virus gripal tip A, subtip H3 (inclusiv un deces), unul cu virus gripal tip A, subtip H1 pdm09 și unul cu virus gripal tip A, nesubtipat. Restul cazurilor au fost confirmate prin teste antigenice rapide pentru virusul gripal tip A.
Recomandările DSP Olt pentru populație
Pentru limitarea răspândirii infecțiilor respiratorii, DSP Olt recomandă consultarea medicului de familie la apariția simptomelor, izolarea la domiciliu și purtarea măștii de protecție în cazul deplasărilor în comunitate. De asemenea, autoritățile recomandă evitarea aglomerațiilor și menținerea unei igiene riguroase a mâinilor, mai ales după contactul cu persoane bolnave.
Vaccinarea antigripală, cea mai sigură măsură de prevenție
Specialiștii DSP Olt subliniază că vaccinarea antigripală este cea mai eficientă măsură de prevenție și trebuie făcută anual. Până în prezent, aproximativ 36.000 de locuitori ai județului Olt s-au vaccinat în acest sezon, potrivit instituției.

