ActualitateRecomandate

VIDEO Drumurile județene închise din cauza viscolului au fost redeschise

Circulația rutieră a fost reluată vineri dimineață pe cele două drumuri județene din județul Olt care au fost închise temporar în cursul nopții, din cauza condițiilor meteo severe. Măsura închiderii a fost luată joi seara, după ce vântul puternic a viscolit zăpada de pe câmp și a adus-o pe carosabil, îngreunând deplasarea în siguranță.

Restricțiile au fost aplicate în intervalul orar 23:30 – 06:30, în urma unei decizii comune a reprezentanților Consiliului Județean Olt și a autorităților locale din zonele afectate. Intervențiile utilajelor de deszăpezire au continuat pe tot parcursul nopții, astfel încât traficul să poată fi reluat în cel mai scurt timp posibil.

Tronsoanele afectate au fost Drumul Județean 544, pe ruta Brastavățu – Vădastra, și Drumul Județean 642A, între localitățile Vlădila și Rotunda. Pe aceste sectoare, depunerile de zăpadă și viscolul au făcut imposibilă circulația în condiții de siguranță.

Vineri dimineață, după finalizarea intervențiilor din teren și pe fondul unei ușoare îmbunătățiri a vremii, autoritățile au decis redeschiderea drumurilor. Traficul a revenit la normal, însă șoferii sunt avertizați că se circulă în continuare în condiții de iarnă.

Reprezentanții administrației județene au transmis că echipele rămân mobilizate și monitorizează permanent situația din teren, fiind pregătite să intervină rapid dacă vremea va crea din nou probleme pe rețeaua de drumuri din județul Olt. Sursă video: Consiliul Județean Olt