DSP Olt. Al doilea deces din cauza gripei
Este vorba despre un bărbat din zona municipiului Slatina care avea condiții medicale preexistente, nu era vaccinat antigripal și care a murit marți, 31 ianuarie 2023.
Din cele 11 cazuri de gripă raportate în prima săptămână din februarie, cinci au fost la femei și șase la bărbați, cinci dintre persoane fiind din mediul urban și șase din cel rural.
Cel mai mic dintre pacienți este un bebeluș de numai un an și câteva luni, iar cel mai în vârstă a avut 75 de ani.
„Pacienții au fost cu vârste cuprinse între 0 și 75 ani, astfel 0 – 1 an – un caz, 5 – 14 ani – trei cazuri, 15 – 49 ani – trei cazuri, 50 – 64 ani – două cazuri, peste 65 ani – două cazuri, care s-au prezentat în serviciile specializate ale Spitalului Județean de Urgență Slatina și Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Caracal, cu simptomatologie compatibilă cu gripa, motiv pentru care li s-au recoltat câte un test pentru determinarea virusurilor gripale, cinci teste fiind antigenice rapide și șase pentru determinarea virusurilor prin metoda RT – PCR, cu rezultate pozitive”, a declarat asistenta Gabriela Gogiu, purtător de cuvânt al DSP Olt.
{module G+articles (2)}
La cinci dintre probe a fost confirmată prezența virusului gripal tip A, iar la acelelalte șase probe s-a confirmat virusul gripal tip A subtip H1. Dacă șase dintre oltenii diagnosticați cu gripă au rămas internați în unități medicale cu paturi din județ, ceilalți cinci au fost izolați la domiciliu cu prescripție medicală emisă de doctorul specialist.
De la 1 octombrie 2022 și până la data de 5 februarie 2023, situația cumulativă a cazurilor de gripă se prezintă astfel: 162 cazuri confirmate, din care 40 prin metoda RT – PCR – cinci pentru virusul gripal tip A subtip H3; 34 cazuri confirmate pentru virusul gripal tip A subtip H1; unul pentru virusul gripal tip A nesubtipat și 122 prin teste antigenice rapide – 118 pentru virusul gripal tip A, trei confirmate pentru virusul gripal tip B și unul pentru virusul gripal tip A și B.
DSP Olt. Primul deces din cauza gripei
{module ADSKeep Article}
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

