dunrea-a-ieit-din-matc
Fluviul se află până în data de 26 mai, ora 18:00, sub incidenţa unei avertizări cod portocaliu ce vizează creşteri de debite şi niveluri.
Din datele trimise din teren către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, debitul la intrarea în ţară, în intervalul 18 – 19 mai 2014, a fost în creştere, având valoarea de 12.700 metri cubi pe secundă, peste media multianuală a lunii mai, care este de 7.250 metri cubi pe secundă.
Pe raza judeţului Olt, în cele şase localităţi riverane Dunării – oraşul Corabia şi comunele Gârcov, Orlea, Gura Padinii, Grojdibodu, Ianca, nivelul cursului de apă se situează încă sub cotele de apărare.
În Corabia şi comuna Gârcov au apărut deja primele probleme, iar mai multe zone au fost inundate. În dimineaţa zilei de luni, ora 07.00, la mira Portului Corabia se înregistra o cotă de 605 centimetri, cota de inundaţie fiind 550 centimetri, şi un debit de 12.000 de metri cubi pe secundă. Aşadar, în zona Portului Corabia adâncimea apei a crescut cu peste o jumătate de metru faţă de cota de inundaţie. Luni, la aceeaşi oră, în oraşul Corabia erau inundate aproximativ 64 de hectare de păşune şi 18 hectare de pădure, iar în comuna Gârcov 225 de hectare de păşune şi 0,25 hectare de teren intravilan (n.red. – trei curţi ale unor gospodării situate foarte aproape de malul Dunării). Potrivit autorităţilor, toate suprafeţele se află în zona inundabilă din albia majoră a Dunării.