Femeia care şi-a abandonat bebeluşul, găsită de poliţişti
Femeia, în vârstă de 31 de ani, din judeţul Vâlcea, a fost audiată de oamenii legii.
„În această după-amiază, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Verguleasa, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului Investigații Criminale, a fost identificată persoana care, la data de 23 aprilie, și-ar fi abandonat bebelusul pe raza satului Căzănești, din județul Olt. Femeia, de 31 de ani, din județul Vâlcea, a fost audiată de polițiști”, a declarat Alexandra Dicu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Pe numele femeii a fost deschis un dosar pentru rele tratamente aplicate minorului. Tânăra este cercetată în stare de libertate.
{module G+articles}

