Femeie rănită într-un accident pe DJ 546, la Brebeni
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc sâmbătă după-amiază, 7 februarie 2026, în jurul orei 14:35, pe Drumul Județean 546, în comuna Brebeni. Autoturismul implicat a părăsit partea carosabilă, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat, rămânând pe plafon.
În urma impactului, o femeie aflată în mașină a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru investigații de specialitate. La fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt și Serviciului de Ambulanță Județean, care au acordat primul ajutor victimei.
De asemenea, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au demarat cercetările pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs evenimentul. Din primele verificări, autoturismul era condus de o femeie în vârstă de 63 de ani, din orașul Drăgănești-Olt, care ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu capul de pod aflat pe marginea drumului.
Inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt, a precizat că șoferița a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru clarificarea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
Potrivit unor surse, neadaptarea vitezei la condițiile de drum ar fi dus la pierderea controlului autoturismului. Din cauza accidentului, traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate timp de mai multe zeci de minute.

