Evenimente

Firmă amendată pentru transport ilegal de lemne

Firma transporta ilegal de material lemnos. Transportul era asigurat cu un ansamblu de vehicule, al cărui șofer a fost tras pe dreapta pe un drum din județul Olt.

Polițiștii au depistat luni, în comuna Osica de Sus, ansamblul de vehicule încărcat cu material lemnos, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că transportul era efectuat de o firmă cu sediul în Suceava, iar între datele înscrise în avizul de însoțire și cantitatea de material lemnos transportată există discordanțe.

„Firma a fost amendată pentru încălcarea prevederilor Legii 171 din anul 2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice, cu amendă în valoare de 3.000 de lei”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Polițiștii au confiscat cei peste șapte metri cubi de lemne, care nu erau menționați în documente, și i-au predat Ocolului Silvic Caracal.

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.