Franţa va desfăşura 500 de militari în România, anunţă statul-major
„NATO a decis să-şi consolideze prezenţa, să trimită un semn foarte clar de solidaritate strategică, să poziţioneze forţe în România”, a declarat generalul Burkhard într-un interviu acordat Radio France Internationale şi France 24.
Franţa „s-a oferit (…) să preia rolul de naţiune-cadru, adică de ţară conducătoare, pentru a desfăşura în curând un batalion în România”, a adăugat el.
„Vom reloca circa 500 de oameni, cu vehicule blindate, vehicule de luptă, pentru a oferi un sprijin României, dar şi pentru a aduce mesajul de solidaritate strategică din partea tuturor membrilor NATO”, a spus şeful de stat-major.
{module G+articles}
Pe de altă parte, prezenţa militară franceză în cadrul NATO în Estonia, ţară care se învecinează cu Rusia, va fi extinsă dincolo de termenul planificat pentru martie, a indicat generalul Burkhard.
„Având în vedere situaţia pe care o cunoaşte NATO în prezent, precum şi situaţia de criză şi situaţia de război din Ucraina, s-a decis să ne menţinem dispozitivul”, a explicat el.
„Vom menţine o companie, în jur de 200 până la 250 de militari, cu vehicule blindate, va fi o companie de vânători de munte, obişnuiţi, echipaţi, experimentaţi să lupte în mijlocul frigului extrem”, a spus şeful de stat-major, menţionând şi desfăşurarea „a patru avioane de luptă de tip Mirage 2000”, mai scrie sursa citată de Agerpres.
{module G+articles (2)}
Este vorba despre „a trimite un semnal foarte, foarte clar de solidaritate strategică faţă de Estonia, dar şi un semnal real de fermitate şi fără ambiguitate faţă de Rusia”, a adăugat el.
După anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014, NATO a desfăşurat grupuri de luptă multinaţionale în cele trei state baltice şi în Polonia, pentru o misiune permanentă de tip EFP (Enhanced Forward Presence sau Prezenţă avansată întărită), asumată de mai multe ţări membre. AGERPRES
{module G+articles}

