Ialomița | Hoții au recoltat 30 ha de floarea-soarelui și au plecat cu 70 de tone de recoltă
IPJ Ialomița a anunțat că a deschis dosar penal în urma furtului recoltei și a transmis următorul comunicat:
”La data de 17 august a.c., în jurul orei 13:30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ciochina au fost sesizați de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din orașul Popești-Leordeni, reprezentant al unei societăți agricole, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras, prin recoltare aproximativ 30 de hectare de floarea-soarelui. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, iar în urma verificărilor a reieșit faptul că din suprafața totală de 110 hectare ar fi fost recoltată o suprafață de aproximativ 30 de hectare, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 225.000 de lei.
{module G+articles (2)}
În continuare sunt efectuate cercetări în vederea identificării situației de fapt și persoanelor bănuite, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”.
Paguba acoperă 30 de hectare și se ridică la circa 210.000 de lei, potrivit reprezentanților fermei păgubite care fac apel către colegii fermieri, autorități locale și simpli cetățeni din zonă care, dacă au văzut ceva suspect în ultimele zile – inclusiv camioane încărcate, să anunțe poliția din localitatea Ciochina, județul Ialomița.
{module G+articles (2)}
În cadrul societății Agromec Balaciu din comuna Ciochina, județul Ialomița, hoții au reușit să recolteze cultura de floarea-soarelui și au dispărut cu o cantitate uriașă din producție, fără să îi vadă nimeni. Angajații societății se pregăteau să înceapă recoltatul de miercuri dar marțea, când au mers în câmp să vadă dacă condițiile sunt potrivite pentru cules, au avut un șoc. O mare parte din cultură fusese deja recoltată, informează Agrointeligența.
Pentru societatea din județul Ialomița, paguba este uriașă. Pe lângă pierderea banilor pe care putea să îi obțină din recoltă, firma se vede și în fața situației delicate de a nu își putea onora o parte din contractele încheiate. Foto ilustrativă
{module ADSKeep Article}
{module G+articles}